Blatistul Basescu

Legea omului politic, promulgată cu repetiţie în ultimii 18 ani, are un singur articol şi spune aşa: „Nu-l crede!“. Aşadar, de ce l-aş crede pe Băsescu?

Nu vă reţin prea mult. Am 13 blaturi pentru voi.

Blatul 1. Traian Băsescu - baronii PD. „Petrică, eşti cel mai bun!“ şi-apoi, pac!, de comun acord cu baronii PD, îl lasă pe Roman fără şefia partidului. Blatul 2. Băsescu - Theodor Stolojan. Vă aduceţi aminte cum plângea Băsescu când n-a mai putut Stolojan? Blatul 3. Băsescu - Cozmin Guşă. Guşă - secretar general al PSD, apoi, brusc, Guşă - secretar general al PD şi şef de campanie. Blatul 4. Băsescu - MISA.

Despre sprijinul MISA dat lui Băsescu ştie mai multe Guşă. Blatul 5. Băsescu - Adrian Năstase. Când cei doi au negociat în anul 2004 o fuziune PSD-PD. Fuziunea n-a mai avut loc, dar Băsescu cerea atunci un timp de gândire de câteva zile. Blatul 6. Băsescu - PUR (PC). PUR (actualul PC) trădează PSD şi vine la guvernare alături de PD şi de PNL. Blatul 7. Băsescu - UDMR. La fel ca-n blatul 6. Blatul 8. Băsescu - Gigi Becali. Becali anunţă că nu-l atacă pe Băsescu. Băsescu îl duce pe Becali la Golden Blitz, la un pahar cu vin. Blatul 9. Băsescu - PSD. Mircea Geoană şi Grupul de la Cluj se poartă cu mănuşi cu Băsescu, iar Băsescu îl numeşte pe George Maior la şefia SRI. Blatul 10. Băsescu - PPE. PD trădează Internaţionala Socialistă şi trece la Partidul Popularilor Europeni. Blatul 11. Băsescu - intelectualii. În plină acţiune de suspendare, Băsescu îi duce la Neptun pe câţiva intelectuali care, ulterior, semnează pe o foaie publică de sprijin pentru el. Blatul 12. Băsescu - Călin Popescu Tăriceanu. Toată presa vorbeşte despre nominalizarea lui Lazăr Comănescu la MAE ca despre un blat între palate. Blatul 13. Băsescu - Viorel Hrebenciuc. Hrebenciuc, tatăl lui Andrei, cere scuze că a negociat cu Băsescu, tatăl Elenei, ieşirea PD de la guvernare.

DE CE SCADE PRESEDINTELE BASESCU IN SONDAJE

In 19 aprilie 2007, presedintele Traian Basescu era suspendat de Parlament. In 19 aprilie 2008, tragem linie si ce vedem? Seful statului a pierdut intr-un an 7 procente de incredere, de la 47 la suta in aprilie anul trecut, la 40 la suta in martie anul acesta, conform unui recent sondaj CSOP. Institutia prezidentiala a urmat si ea trendul - de la 43 la suta, la 34 la suta.

N-a fost o scadere lenta, ci o evolutie sinuoasa, cu un varf spectaculos dupa referendumul de demitere a presedintelui, in iulie anul trecut, urmat o scadere destul de abrupta, mai ales dupa luna octombrie.

Chiar si asa, Traian Basescu ramane polticianul cel mai popular, urmat de Mugur Isarescu, cu o cota actuala de incredere de 29 la suta. Emil Boc si Teodor Stolojan au 20 la suta, iar Calin Popescu Tariceanu, dupa un traseu cand sus, cand jos, in functie de cresterea pensiilor si cuantumul facturilor la intretinere, a crescut la 19 la suta.

Daca socotim ca de la inceputul mandatului, Traian Basescu a pierdut peste 20 de procente, ultimul an este, pana la urma, in limite normale. Vorbim insa despre o erodare fireasca in exercitiul puterii sau sunt si alte cauze?

Presedintele demolator

Sigur ca puterea erodeaza. Varful popularitatii este imediat dupa castigarea alegerilor dupa care, in cel mai bun caz, urmeaza o degradare lenta. Traian Basescu a beneficiat de un soi de realegere intermediara, care i-a revigorat substantial procentele, dupa care a intrat pe un trend descrescator accentuat, care are mai multe cauze.

Traian Basescu este un demolator, nu un constructor. Cat timp s-a bazat pe un vot negativ, impotriva PSD si a lui Adrian Nastase, aceasta structura i-a fost de folos. In el s-a regasit perfect electoratul care stia ce nu mai vrea si ce trebuie sa demoleze. Acum insa, acelasi electorat ar vrea un proiect, o constructie, insa nu prea identifica asa ceva la presedinte.

Traian Basescu a creat, ce-i drept, un partid prezidential, pe care l-a izolat insa total pe scena politica si, in acelasi timp, i-a anulat personalitatea. Are toate motivele sa regrete acest lucru, pentru ca PD-L este total pasiv si se hraneste cu procentele sale fara sa-i aduca ceva in plus.

Intr-un an, PD-L a conservat increderea de acum un an a PD, iar cea in Traian Basescu a scazut, ceea ce plaseaza pentru prima data locomotiva la acelasi nivel cu garnitura. Cat despre democrati, increderea de 40 la suta nu a fost confirmata la alegerile europarlamentare cand au obtinut mult mai putin decat predictia.

Ulterior, felul in care a fost decisa si realizata fulgerator fuziunea cu PLD nu i-a servit deloc presedintelui, dand senzatia ca a vrut mai degraba sa inlature un pericol pentru PD decat sa creeze o forta noua. De altfel, acelasi sondaj CSOP ne arata ca fuziunea nu a adus un castig electoral, dimpotriva, cele doua partide ar fi obtinut separat mai mult.

Razboi de gherila costisitor

De la referendum incoace, presedintele Basescu n-a mai avut un razboi major din care sa se hraneasca. A ramas doar cu hartuiala deja traditionala cu Guvernul, care insa, departe de a-i aduce procente, il costa. In relatia cu Executivul el nu e perceput ca victima, deci nu el puncteaza.

Culmea este ca uneori are dreptate, insa electoratul, deja obosit de scandalul permanent, nu mai percepe diferenta. In cazul numirii lui Cioroianu la Externe, evolutia urmatoare a evenimentelor i-a dat dreptate presedintelui care il considera pe tanarul istoric incompetent pentru functie. Apoi, in urma scandalurilor Chiuariu si Nicolai, minstru al Justitiei a ajuns Catalin Predoiu, un real castig. Insa felul in care au fost gestionate crizele i-au victimizat pe liberali.

A avut dreptate Traian Basescu si in privinta votului uninominal original, care acum incepe sa-si arate toate hibele. Dar din cauza aceluiasi razboi de gherila, convocarea referendumului a fost interpretata ca un nou episod al rivalitatii Basescu - Tariceanu si tratata ca atare.

Traian Basescu plateste si pretul ascensiunii politice a fiicei sale, perceputa ca un fel de beizadea propulsata fara merite. Asocierea cu Nicusor Ceausescu a fost inevitabila. Culmea e ca, se pare, Traian Basescu nu si-a incurajat fiica sa intre in politica, dimpotriva. Dar felul in care ambitiile ei au fost tratate de partid, arata o relatie anormala intre PD-L si familia Basescu.

Si mai e un lucru pe care Traian Basescu ar fi bine sa-l inteleaga, desi nu da semne. Razboiul deschis cu presa nu poate fi castigat. Fronturi de genul “tonomatele” si faptul ca se mentine in zona generalitatilor, fara nume si sume, aruncand anatema asupra unei intregi bresle, nu au cum sa-i aduca vreun castig real. Dimpotriva, va continua “sa nu aiba dreptate”, nici atunci cand are, iar electoratul nu va vedea decat o alta hartuiala enervanta.

Dar sa nu ne entuziasmam sau speriem, dupa caz. Evolutia popularitatii lui Traian Basescu va avea mai degraba efecte asupra prezentei la vot, decat asupra rezultatului alegerilor prezidentiale.

Sa ne amintim ca inaintea referendumului de demitere, cota de incredere a lui Traian Basescu nu era mult mai mare decat acum si a scos totusi un scor de 80 la suta. Absenteismul a fost insa mare, peste 50 la suta. Asa ca pana la aparitia unui contracandidat puternic, care deocamdata nu se arata la orizont, presedintele alearga singur si nu prea are cum sa piarda.

Chemarea drumului

Chemarea drumului de  Ghincea Georgian Marius     chemarea-drumului

Premiile Nobel

premiile-nobel Premiile Nobel au fost create de savantul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei (1867), care în testamentul său a cerut ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an “sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii”.

Violenta in scolii

Violenta s-a banalizat si nici nu o mai percepem ca atare. Agresiunea e vazuta mai ales ca bravura in lupta cotidiana pentru supravietuire. „Bine i-a facut!”, exclama un pasager dintr-un autobuz incins, care tocmai a indoit din mers oglinda unui autoturism parcat prost. Incercarea cuiva de a spune ca o oglinda costa un milion, asa ca nu se face sa…, e dezavuata in cor spontan.

Aceeasi reactie o primesc, in alte situatii, si cei care vor sa atraga atentia ca agresiune este si „urcatul” in spinarea celui din fata, la o coada, doar-doar o merge mai repede servirea, si vorbitul tare la telefon, in public, si potrivirea radioului din autobuz pe postul unde se dau farsele unui oarecare Buzdugan (in sine manifestari agresive), si blocarea vizibilitatii pe strada, spre vitrine, fatade, monumente, cu panze si panouri publicitare agresive, inclusiv prin supradimensionare, si pompos-numitele declaratii ale unora care tin cu bani echipe de fotbal, insulta la infrangere si anunta cu modestie cautata ca data viitoare vor face in capul adversarilor victoriosi azi… ceva ce nu se poate scrie. Intr-un asemenea mediu, e inevitabil ca agresiunea sa se scurga si asupra scolii si de acolo sa izbucneasca violent.

Relatii firesti, calcate in picioare

Violenta din scoli e o tema convenabila pentru toata lumea: pentru guvernanti, fiindca pot sa se arate apropiati de cetatean, si grijulii cu viitorul tarii, pentru neguvernamentali, fiindca pot dezvolta proiecte dintre cele care nu e necesar sa fie si terminate, pentru televiziuni, fiindca astfel isi asigura subiectul de deschidere a jurnalului, pentru firmele de paza si pentru cele furnizoare de echipamente video, fiindca isi gasesc debuseu pentru obiectul de activitate. Violenta e tema ciclica a scolii, precum examenele, vacantele, epidemiile, insalubritatea spatiilor, calitatea si pretul manualelor. Periodic ies filmulete pe internet cu elevi care se bat intre ei ori agreseaza profesori, apare la ziar cate unul dintre cei cativa psihologi (poate sa fie si psihiatru, si profesor de socio-umane), care raspund usor la telefon in asemenea momente, e aratat directorul scolii si acuzat ca a stiut, dar a tolerat, si e deplansa, in general, soarta invatamantului romanesc. Pe scurt, se repeta un automatism in care doar personajele se schimba. Nu e de mirare ca violenta a ajuns sa nu mai puna pe ganduri si, la urma urmei, nici sa nu mai para cine stie ce. Trec astfel nu nesanctionate, ci fara sa fie luate ca atare violentarea raporturilor firesti scoala–familie, profesor–elev, candidat–examinator, parinti-copii. Ce altceva decat violenta asupra relatiilor firesti si asupra conditiei fiecaruia dintre cei implicati este cazul elevului aflat in raporturi intime cu o profesoara si cazut de la balconul acesteia? Efect al caderii violentei sociale in banal este si moartea acestui tanar, este si moartea, cu cateva zile inainte, a altui elev, batut, a fost in semestrul anterior maltratarea unei eleve de catre concubin in biroul unui director adjunct de liceu, sunt multele raiduri pe la scoala ale parintilor nemultumiti nu atat de note, cat de fapte petrecute intre copiii lor si colegi ai acestora. Drept remedii sunt propuse supravegherea video direct din cabinetul ministerial, garduri la scoli, psihopedagogi angajati si, evident, (inca) o strategie nationala. Dar slujbasii directi ai scolii, pusi sa recepteze si, in acelasi timp, sa combata direct violenta, ce spun?

„Stare de nervozitate, care pleaca de la varf”

„Violenta nu mai are limite de varsta, de sex, de nivel intelectual”, considera prof. Virgil Botezatu, directorul scolii nr. 96, o scoala de cartier din Berceni. Cauza o gaseste in „starea de nervozitate generala, rezultat al unui impuls care pleaca de la varf. Totul are un exemplu in radicalizarea discursului, inclusiv politic. Nu mai avem rabdare sa vorbim empatic si sa ascultam discursul partenerului”. Violenta din scoala o pune pe seama faptului ca „nu mai avem timp sa discutam problemele copiilor – culmea! – intr-o societate in care copilul ar trebui sa fie centrul atentiei. Familia se vede in imposibilitatea de a rezolva problemele copiilor si le impinge spre scoala. Asta duce la stari conflictuale. Rezolvarea lor dovedeste inteligenta manageriala. In scoala 96, negocierea conflictelor o facem cu succes. Evitat in scoala, conflictul se transfera in strada, insa partile cauta rezolvarea tot in scoala. Daca nu, apare conflictul pe scara blocului, intre parinti. Dar conflictul e formal, nu de fond, adica vizeaza un schimb de pareri care, in lipsa comunicarii, degenereaza in violenta. In general, oamenii aflati in conflict uita scopul pentru care, de fapt, se regasesc: parintii, elevii, scoala – pentru educatie, politicienii – pentru binele tarii etc.”.

„Tinem copilul intr-un fals sistem de disciplina”

O alta cauza a violentei copiilor si adolescentilor, profesorul Botezatu o vede in aceea ca „i-am rapit copilului posibilitatea sa-si consume energia, sa se manifeste ludic, in aer liber. Tinem copilul intr-un fals sistem de disciplina, suntem multumiti daca sta intr-un loc, inauntru, nu se misca. Sigur, aici intervine si lipsa resursei, care sa permita iesirea la aer, in weekend, pentru miscare, sport, distractie. Tinuti imobili, inchisi, cu adulti in jurul lor marcati de o multitudine de probleme, multi copii ajung la limita sindromului ADHD”. Cat priveste intens discutatul sistem de paza a scolilor, profesorul Botezatu, ca manager, considera ca autoritatea locala ar trebui sa investeasca in mijloace de supraveghere video (dar numai in exteriorul scolii si al claselor, nu in timpul orelor) si in posturi de paznici. Socoteste ca un geam termopan nou, ca sa fie inlocuit dupa ce a fost spart intr-o clipa, costa cat un paznic pe luna. II

Bref
O ameliorare – centrul de zi in scoala

>> Scoala nr. 148 „George Calinescu” e situata intr-un mediu clasicizat al violentei: in Ferentari, pe unde cica nu e bine sa te apuce seara. Daca nu ar trece pe acolo niste autobuze relativ noi si nu ar fi abundenta de ateliere cu masini demontate in fata, pe trotuar, ai zice ca ai intrat prin tunelul timpului in pozele din albumele cu periferiile Bucurestilor inainte de 1900. Revenirea in prezent o provoaca scoala, total diferita pe dinauntru de ceea ce o inconjoara.
E pusa la punct si, zilele trecute, a mai primit un element civilizator: centrul de zi, unde copii dintre cei mai expusi la efectele rele ale mediului social sunt ajutati sa nu fie asa cum vad in jur, sa se tina de scoala, sa dovedeasca bun-simt, sa stie ce sunt alea masa pusa, mancare calda, vorba frumoasa, ajutor la lectii. Centrul de zi in scoala este initiat de Federatia Internationala a Comunitatilor Educative Sectiunea Romania (FICE Romania), sprijinit de organizatia ChildsLife si sustinut, efectiv, de Primaria sectorului 5 – Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. „Cazurile de violenta sunt cele obisnuite la o anumita varsta”, spune prof. Tamara Manatu, directoarea scolii. Considera ca nu asta ar fi problema, ci faptul ca apar tot mai multi copii bolnavi, inclusiv psihic. Scoala ajutatoare din apropiere s-a desfiintat, scoala nr. 148 a integrat copiii, insa profesorilor si invatatoarelor nu le-a facut nimeni o pregatire adecvata, asa ca au inceput sa se informeze si sa se formeze pe cont propriu, sa incerce colaborarea cu parintii pentru lucrul cu astfel de copii.

Lasati comentarii despre violenta in scolii.

A murit lingvistul George Pruteanu

Lingvistul, omul de televiziunile, jurnalistul, criticul literar, traducatorul si politicianul George Pruteanu a incetat din viata joi seara, in urma unui infarct miocardic. George Pruteanu implinise 61 de ani in luna ianuarie. Este cel mai bine cunoscut pentru emisiunea “Doar o vorba sat-i mai spun”, pentru Legea Pruteanu si pentru criticile aduse divertismentului de proasta calitate si manelelor.

George Pruteanu s-a nascut la 15 decembrie 1947, la Bucuresti. Potrivit propriului sau site, nu a fost membru al PCR, iarin noiembrie 1996 s-a inscris in PNTCD, partid pe care l-a parasit in martie 1998. Doi ani mai tarziu, in februarie 2000, s-a inscris in PSD, iar din septembrie 2003 a fost membru PRM.

A urmat cursurile facultatilor de litere din Iasi si Bucuresti, la sectia franceza-romana, si si-a dat doctoratul in filosofie.

Pina in 1989, a lucrat ca lector universitar si, in paralel, ca ziarist (domeniul cultural) in presa cotidiana, apoi ca redactor in presa literara: Convorbiri literare, Cronica, Contemporanul. Activitatea principala a fost critica literara: din 1972 pina in prezent (cu nesemnificative intreruperi) a detinut rubrici fixe saptaminale de cronica literara.

A fost secretar de redactie la saptamanalul “Expres”, seful sectiei de cultura si publicist-comentator la “Evenimentul Zilei” si redactor sef al saptamanlului “Acum”.

A devenit foarte cunoscut pentru publicul larg prin emisiunea “Doar o vorba sat-i mai spun”, difuzata pe rand de Tele7abc, ProTV si TVR 1. In perioada 2005-2007 a fost membru in Consiliul de Administratie al televiziunii publice.

A fost senator timp de doua mandate, intre anii 1996 si 2004, reprezentand Suceava, iar apoi Bistrita-Nasaud.

A initiat si a sustinut legea pentru protectia juridica a limbii romane, promulgata in forma modificata in 2004, cunoscuta sub numele de Legea Pruteanu, care cere ca toate textele publice in limbi straine sa contina si traducerea in limba romana.

In ultimii ani a militat public de nenumarate ori impotriva “gunoaielor” din industria de divertisment, referindu-se astfel mai ales la programele de televiziune si la manele.

A fost conferentiar universitar si a predat de-a lungul carierei didactice la Scoala Superioara de Jurnalistica, la Universitatea Ecologica, la Universitatea “Hyperion” din Bucuresti, la Universitatea “Andrei Saguna” din Constanta, la Universitatea “Banatul” din Bistrita si la Universitatea “Spiru Haret” din Bucuresti.

Sincerele mele condoleante familiei si prietenilor