Violenta in scolii

Violenta s-a banalizat si nici nu o mai percepem ca atare. Agresiunea e vazuta mai ales ca bravura in lupta cotidiana pentru supravietuire. „Bine i-a facut!”, exclama un pasager dintr-un autobuz incins, care tocmai a indoit din mers oglinda unui autoturism parcat prost. Incercarea cuiva de a spune ca o oglinda costa un milion, asa ca nu se face sa…, e dezavuata in cor spontan.

Aceeasi reactie o primesc, in alte situatii, si cei care vor sa atraga atentia ca agresiune este si „urcatul” in spinarea celui din fata, la o coada, doar-doar o merge mai repede servirea, si vorbitul tare la telefon, in public, si potrivirea radioului din autobuz pe postul unde se dau farsele unui oarecare Buzdugan (in sine manifestari agresive), si blocarea vizibilitatii pe strada, spre vitrine, fatade, monumente, cu panze si panouri publicitare agresive, inclusiv prin supradimensionare, si pompos-numitele declaratii ale unora care tin cu bani echipe de fotbal, insulta la infrangere si anunta cu modestie cautata ca data viitoare vor face in capul adversarilor victoriosi azi… ceva ce nu se poate scrie. Intr-un asemenea mediu, e inevitabil ca agresiunea sa se scurga si asupra scolii si de acolo sa izbucneasca violent.

Relatii firesti, calcate in picioare

Violenta din scoli e o tema convenabila pentru toata lumea: pentru guvernanti, fiindca pot sa se arate apropiati de cetatean, si grijulii cu viitorul tarii, pentru neguvernamentali, fiindca pot dezvolta proiecte dintre cele care nu e necesar sa fie si terminate, pentru televiziuni, fiindca astfel isi asigura subiectul de deschidere a jurnalului, pentru firmele de paza si pentru cele furnizoare de echipamente video, fiindca isi gasesc debuseu pentru obiectul de activitate. Violenta e tema ciclica a scolii, precum examenele, vacantele, epidemiile, insalubritatea spatiilor, calitatea si pretul manualelor. Periodic ies filmulete pe internet cu elevi care se bat intre ei ori agreseaza profesori, apare la ziar cate unul dintre cei cativa psihologi (poate sa fie si psihiatru, si profesor de socio-umane), care raspund usor la telefon in asemenea momente, e aratat directorul scolii si acuzat ca a stiut, dar a tolerat, si e deplansa, in general, soarta invatamantului romanesc. Pe scurt, se repeta un automatism in care doar personajele se schimba. Nu e de mirare ca violenta a ajuns sa nu mai puna pe ganduri si, la urma urmei, nici sa nu mai para cine stie ce. Trec astfel nu nesanctionate, ci fara sa fie luate ca atare violentarea raporturilor firesti scoala–familie, profesor–elev, candidat–examinator, parinti-copii. Ce altceva decat violenta asupra relatiilor firesti si asupra conditiei fiecaruia dintre cei implicati este cazul elevului aflat in raporturi intime cu o profesoara si cazut de la balconul acesteia? Efect al caderii violentei sociale in banal este si moartea acestui tanar, este si moartea, cu cateva zile inainte, a altui elev, batut, a fost in semestrul anterior maltratarea unei eleve de catre concubin in biroul unui director adjunct de liceu, sunt multele raiduri pe la scoala ale parintilor nemultumiti nu atat de note, cat de fapte petrecute intre copiii lor si colegi ai acestora. Drept remedii sunt propuse supravegherea video direct din cabinetul ministerial, garduri la scoli, psihopedagogi angajati si, evident, (inca) o strategie nationala. Dar slujbasii directi ai scolii, pusi sa recepteze si, in acelasi timp, sa combata direct violenta, ce spun?

„Stare de nervozitate, care pleaca de la varf”

„Violenta nu mai are limite de varsta, de sex, de nivel intelectual”, considera prof. Virgil Botezatu, directorul scolii nr. 96, o scoala de cartier din Berceni. Cauza o gaseste in „starea de nervozitate generala, rezultat al unui impuls care pleaca de la varf. Totul are un exemplu in radicalizarea discursului, inclusiv politic. Nu mai avem rabdare sa vorbim empatic si sa ascultam discursul partenerului”. Violenta din scoala o pune pe seama faptului ca „nu mai avem timp sa discutam problemele copiilor – culmea! – intr-o societate in care copilul ar trebui sa fie centrul atentiei. Familia se vede in imposibilitatea de a rezolva problemele copiilor si le impinge spre scoala. Asta duce la stari conflictuale. Rezolvarea lor dovedeste inteligenta manageriala. In scoala 96, negocierea conflictelor o facem cu succes. Evitat in scoala, conflictul se transfera in strada, insa partile cauta rezolvarea tot in scoala. Daca nu, apare conflictul pe scara blocului, intre parinti. Dar conflictul e formal, nu de fond, adica vizeaza un schimb de pareri care, in lipsa comunicarii, degenereaza in violenta. In general, oamenii aflati in conflict uita scopul pentru care, de fapt, se regasesc: parintii, elevii, scoala – pentru educatie, politicienii – pentru binele tarii etc.”.

„Tinem copilul intr-un fals sistem de disciplina”

O alta cauza a violentei copiilor si adolescentilor, profesorul Botezatu o vede in aceea ca „i-am rapit copilului posibilitatea sa-si consume energia, sa se manifeste ludic, in aer liber. Tinem copilul intr-un fals sistem de disciplina, suntem multumiti daca sta intr-un loc, inauntru, nu se misca. Sigur, aici intervine si lipsa resursei, care sa permita iesirea la aer, in weekend, pentru miscare, sport, distractie. Tinuti imobili, inchisi, cu adulti in jurul lor marcati de o multitudine de probleme, multi copii ajung la limita sindromului ADHD”. Cat priveste intens discutatul sistem de paza a scolilor, profesorul Botezatu, ca manager, considera ca autoritatea locala ar trebui sa investeasca in mijloace de supraveghere video (dar numai in exteriorul scolii si al claselor, nu in timpul orelor) si in posturi de paznici. Socoteste ca un geam termopan nou, ca sa fie inlocuit dupa ce a fost spart intr-o clipa, costa cat un paznic pe luna. II

Bref
O ameliorare – centrul de zi in scoala

>> Scoala nr. 148 „George Calinescu” e situata intr-un mediu clasicizat al violentei: in Ferentari, pe unde cica nu e bine sa te apuce seara. Daca nu ar trece pe acolo niste autobuze relativ noi si nu ar fi abundenta de ateliere cu masini demontate in fata, pe trotuar, ai zice ca ai intrat prin tunelul timpului in pozele din albumele cu periferiile Bucurestilor inainte de 1900. Revenirea in prezent o provoaca scoala, total diferita pe dinauntru de ceea ce o inconjoara.
E pusa la punct si, zilele trecute, a mai primit un element civilizator: centrul de zi, unde copii dintre cei mai expusi la efectele rele ale mediului social sunt ajutati sa nu fie asa cum vad in jur, sa se tina de scoala, sa dovedeasca bun-simt, sa stie ce sunt alea masa pusa, mancare calda, vorba frumoasa, ajutor la lectii. Centrul de zi in scoala este initiat de Federatia Internationala a Comunitatilor Educative Sectiunea Romania (FICE Romania), sprijinit de organizatia ChildsLife si sustinut, efectiv, de Primaria sectorului 5 – Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. „Cazurile de violenta sunt cele obisnuite la o anumita varsta”, spune prof. Tamara Manatu, directoarea scolii. Considera ca nu asta ar fi problema, ci faptul ca apar tot mai multi copii bolnavi, inclusiv psihic. Scoala ajutatoare din apropiere s-a desfiintat, scoala nr. 148 a integrat copiii, insa profesorilor si invatatoarelor nu le-a facut nimeni o pregatire adecvata, asa ca au inceput sa se informeze si sa se formeze pe cont propriu, sa incerce colaborarea cu parintii pentru lucrul cu astfel de copii.

Lasati comentarii despre violenta in scolii.